FOTO Timisoara va avea o maternitate noua, ultra-moderna

- Advertisement -

Municipalitatea timișoreană a devăluit primele imagini cu noua maternitate care urmează să fie ridicată în capitala Banatului. Aceasta arată spectaculos și se promite că va fi echipată la standarde ultra-moderne, construcția urmând a fi realizată pe Calea Bogdăneștilor.

Timișoara va avea o ”nouă și frumoasă” maternitate. Anunțul a fost făcut de primarul capitalei Banatului, Nicolae Robu, care a făcut publice și primele imagini cu viitorul proiect.

”Așa va arăta noua maternitate a Timișoarei, pe care o va construi Primăria Timișoara. Proiectul avansează frumos și sper ca în 2019 să o putem vedea ridicându-se, pe teren! Timișoara este un oraș cu foarte mulți tineri, iar tinerii trebuie să-și întemeieze familii și să facă copii”, a scris liberalul din fruntea aministrației publice locale timișorene, pe o rețea de socializare.

Conform proiectului, noua maternitate a orașului se va ridica în regim de înălțime cu demisol, parter şi şase etaje, ce va totaliza o suprafață desfășurată de circa 15.000 de metri pătrați. Studiul de Fezabilitate solicitat de municipalitate a fost finalizat, iar acum se lucrează la elaborarea Proiectului Tehnic, care trebuie finalizat și predat beneficiarului până la sfârșitul acestui an. În 2019 urmează să se organizeze licitaţia pentru execuţia obiectivului, la finalizarea acestuia urmând să se facă cunoscute și costurile aproximative ale viitorului spital de obstetrică-ginecologie.

Conform documentației existente, maternitatea, care va fi construită pe un teren viran de pe Calea Bogdăneștilor, va include 236 de paturi. dintre care 150 pentru secţiile de obstetrică-ginecologie, 70 pentru neonatologie şi 16 în cadrul secției de terapie intensivă.

Maternitatea care funcționează în acest moment sub ”aripa” Spitalului Municipal Timișoara se află într-o clădire situată pe strada Odobescu, imobil pentru care municipalitatea achită nu mai puțin de 5.100 de euro în fiecare lună.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

MAESTRUL Ștefan Popa Popa’s, cadou la 60 de ani: cetățean de ONOARE al județului Timiș

Celebrul caricaturist Ștefan Popa Popa's și-a sărbătorit ziua de...

Deputatul Ben Oni Ardelean, consilier onorific al prim-ministrului Florin Cîțu

Dintr-un foc, azi, încă prim-ministrul României, liberalul Florin Cîțu,...

O noua statie de incarcare rapida a masinilor electrice in Timis, parte din proiectul european NEXT-E

Compania E.ON Energie România a pus în funcţiune ultima...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie