În ultimele 24 de ore, peste 200 de poliţişti din cadrul structurilor IPJ Timiş au acţionat pe raza întregului judeţ, în plus faţă de dispozitivul curent, pentru combaterea infracţiunilor de natură economică, a celor cu violenţă şi a furturilor, precum şi pentru combaterea infracţionalităţii stradale.
În cadrul acţiunii de ieri, au fost verificaţi 40 de agenţi economici şi peste 250 de mijloace de transport, în filtrele instituite pe rutele de transport. Ca urmare a controalelor efectuate, poliţiştii au constatat nouă infracţiuni, trei dintre acestea fiind pentru fapte de evaziune fiscală şi au aplicat aproape 400 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor legale privind ordinea şi liniştea publică, acte de comerţ ilicit şi încălcarea normelor rutiere.
Valoarea totală a amenzilor depăşeşte din nou 100.000 de lei, iar poliţiştii anunţă că acţiunile lor vor continua.