MARŢI se redeschide TRAFICUL pe MICHELANGELO. Lucrările la carosabil sunt GATA, dar nu şi la trotuare FOTO

- Advertisement -

Aşa cum era de aşteptat, odată cu revenirea primarului Timişoarei, din vizita sa din Extremul Orient, au reînceput dezbaterile pe tema deschiderii circulaţiei de suprafaţă prin Piaţa Leonardo da Vinci şi peste Podul Michelangelo obiective finalizate în mare măsură.

Muncitorii au instalat deja balustradele de protecţie pentru pietoni, pe o parte a Podului Michelangelo, au terminat de instalat obiectele de iluminat public, semafoarele, au turnat deja, în întregime stratul de asfalt de uzură, peste care au efectuat deja şi marcajele rutiere. Totul este funcţional, cu atât mai mult cu cât s-a montat deja şi gazonul pe insulele şi pe sensul giratoriu din intersecţie, doar că a mai rămas puţin de lucru, la trotuare, care, sâmbătă după-masă, nu erau încă realizate în întregime, fiind necesară pavarea a câtorva metri pe diferite părţi ale intersecţiei reconfigurate, dar şi montarea, pe partea cu Parcul Copiilor, a balustradei de protecţie de pe pod.

S-au realizat deja până şi legăturile între benzile de circulaţie vechi, nerefăcute deocamdată, cu strada Cluj, Aleea FC Ripensia şi Bulevardul Michelangelo, traficul rutier putând fi deschis deja de ieri, însă municipalitatea, pentru a fi precaută faţă de pietoni, a preferat să nu deschidă intersecţia doar pentru şoferii timişoreni, preferând să amâne până marţi, când, susţin muncitorii, totul va fi gata şi va avea loc „marea deschidere” a traficului.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Bestia care a tarat un caine cu masina pe asfalt, identificata de IPJ Timis

Bărbatul care a târât cu o mașină de teren...

Pasajul Jiul, inaugurat cu decernări de diplome şi concert al artiştilor de la Filarmonică

Pasajul Jiul a fost oficial deschis traficului rutier, astăzi....

Robu admite: inaugurare Pasajului Jiul depinde de vreme. Când ar putea avea loc

Circulația prin Pasajul Jiul a fost închisă de ieri....

Încurajări de la primarul Timișoarei, pentru Emil Boc, pe tema metroului din Cluj-Napoca

Mai bucuros decât probabil mulți dintre locuitorii din Cluj...