Minune!!! Polițiștii rutieri din Timișoara, au desfășurat ieri o acțiune de două ore pe raza Municipiului

- Advertisement -

Ieri 29 octombrie 2015, poliţiştii rutieri din Timişoara, au desfăşurat o acţiune pe linie rutieră în oraş. Aceştia au ieşit în marile intersecţii pentru a dirija traficul şi pentru a se „lăuda” cu noile autospeciale WV Polo.

Acţiunea a fost una binevenită, având în vedere traficul aglomerat din Timişoara şi proasta sincronizare a semafoarelor, când la ore de vârf se creează cozi interminabile şi ambuteiaje pe marile bulevarde.

Nu vreau să fim „cârcotaşi”, dar acţiuni de acest gen ar trebui făcute zilnic măcar de luni până vineri, între orele 16-20, atunci când traficul din oraş este unul de coşmar pentru majoritatea şoferilor. O mare vină pentru dezastru din oraş, o poartă şi poliţiştii locali, care conform legii 155/2010, care spune clar la articolul 7, că în domeniul circulaţiei pe drumurile publice, poliţia locală are următoarele atribuţii:

A) asigură fluenţa circulaţiei pe drumurile publice din raza teritorială de competenţă, având dreptul de a efectua semnale regulamentare de oprire a conducătorilor de autovehicul exclusiv pentru îndeplinirea atribuţiilor conferite de prezenta lege în domeniul circulaţiei pe drumurile publice;
B) verifică integritatea mijloacelor de semnalizare rutieră şi sesizează nereguli constatate privind funcţionarea semafoarelor, starea indicatoarelor şi a marcajelor rutiere şi acordă asistentă în zonele unde se aplică marcaje rutiere;
C) participă la acţiuni comune cu administratorul drumului pentru înlăturarea efectelor fenomenelor naturale, cum sunt: ninsoare abundentă, viscol, vânt puternic, ploaie torenţială, grindină, polei şi alte asemenea fenomene, pe drumurile publice;
D) participă, împreună cu unităţile/structurile teritoriale ale Poliţiei Române, la asigurarea măsurilor de circulaţie ocazionate de adunări publice, mitinguri, marşuri, demonstraţii, procesiuni, acţiuni de pichetare, acţiuni comerciale promoţionale, manifestări cultural-artistice, sportive, religioase sau comemorative, după caz, precum şi de alte activităţi care se desfăşoară pe drumul public şi implică aglomerări de persoane;
E) sprijină unităţile/structurile teritoriale ale Poliţiei Române în asigurarea măsurilor de circulaţie în cazul transporturilor speciale şi al celor agabaritice pe raza teritorială de competenţă;
F) acordă sprijin unităţilor/structurilor teritoriale ale Poliţiei Române în luarea măsurilor pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului;
G) asigură, în cazul accidentelor soldate cu victime, paza locului acestor accidente şi ia primele măsuri ce se impun pentru conservarea urmelor, identificarea martorilor şi a făptuitorilor şi, dacă se impune, transportul victimelor la cea mai apropiată unitate sanitară;
H) constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staţionarea, parcarea autovehiculelor şi accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar;
I) constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor legale privind masa maximă admisă şi accesul pe anumite sectoare de drum, având dreptul de a efectua semnale de oprire a conducătorilor acestor vehicule;
J) constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor rutiere de către pietoni, biciclişti, conducători de mopede şi vehicule cu tracţiune animală;
K) constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la circulaţia în zona pietonală, în zona rezidenţială, în parcuri şi zone de agrement, precum şi pe locurile de parcare adaptate, rezervate şi semnalizate prin semnul internaţional pentru persoanele cu handicap;
L) aplică prevederile legale privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public său privat al statului ori al unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale;
M) cooperează cu unităţile/structurile teritoriale ale Poliţiei Române pentru identificarea deţinătorului/utilizatorului autovehiculului ridicat ca urmare a staţionarii neregulamentare sau al autovehiculelor abandonate pe domeniul public.

Pe surse am aflat că şefii poliţiei rutiere, au făcut nenumărate cereri către Dorel Cojan, şeful interimar al Poliţiei Locale Timişoara, pentru suplimentarea poliţiştilor din stradă şi sprijinirea poliţiştilor rutieri în dirijarea traficului. Acesta a trimis un răspuns halucinant înapoi, motivând că nu are suficienţi oameni, iar poliţiştii locali trebuie să se ocupe de obiectivele primarului Nicolae Robu. Bun răspuns domnule Cojan!!!

În toată ţara, mai puţin la noi în Timişoara, poliţiştii locali sunt alături de cei de la rutieră şi ajută la fluidizarea traficului. Atunci ne întrebam, de ce poliţiştii locali au fost instruiţi şi pregătiţi alături de cei de la rutieră şi ei stau să păzească pasajul Michelangelo, pietrele din Piaţa Unirii şi multe altele?!? Poate ne daţi un răspuns domnule Cojan! Nu de alta dar ieri cetăţenii s-au speriat când au văzut atâţia poliţişti de la rutieră în stradă la muncă, crezând că a venit vreun „şmecher” de la Bucureşti prin oraş.

1 COMENTARIU

  1. D-le Radu Constantin-sa lucrezi cu cei de la locala care sunt politisti numai cu numele este o tampenie mai ceva ca in filmele cu prosti!In primul rand soferii (mare parte) NU opresc la semnalele acestora deoarece calitatea de politist rutier al localului NU exista in codul rutier.Nu odata sanctiunile date de acestia au fost anulate si sunt si in prezent datorita acestui fapt !Pol local NU este politist rutier!Este orice altceva dar nu rutier !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Imagini cutremurătoare: Hărțuire sexuală într-un autobuz din Timișoara

Un incident grav de hărțuire sexuală care a avut...

Mafia imaginară de pe mal se uită la canotorii… de pe mal

Mai mult ca sigur, imaginile de mai jos nu...

Din aceeași categorie

Poliția Rutieră Timiș a tăiat în carne vie

E greu de crezut că și azi mai sunt...

Arsi la buzunar pentru nepurtarea mastii

Polițiștii din Timiș, alături de celelalte instituții cu atribuții...

Se lanseaza primul manual de educatie rutiera pentru copii

Asociația EDIT prin proiectul ,,Ora de Educație Rutieră”, inițiativă...

Baut, drogat si cu gura mare! Asa l-au prins politistii pe un conducator auto, la Timisoara VIDEO

Pe parcursul weekend-ului recent încheiat, polițiștii rutieri au acționat...

Peste 500 de sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri sâmbătă noaptea

Polițiștii Serviciului Rutier Timiș au organizat o acțiune pe...