Miercuri, 2 iulie 2014, poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Compartimentul Delicte Silvice, împreună cu cei din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Cărpiniş şi reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură Filiala Transilvania, au desfăşurat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea pescuitului ilegal pe raza localităţii Beregsău Mic.
În cadrul acestei acțiuni au depistat trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 60 şi 69 de ani, în timp ce pescuiau comercial cu unelte de tip halău, fără a deţine o licenţă sau o autorizaţie în acest sens.
Pe numele celor trei bărbaţi au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ”nedeţinerea licenţei/autorizaţiei de pescuit pentru nave şi ambarcaţiuni” şi ”pescuitul resurselor acvatice vii cu unelte de pescuit având ochiul de plasă sub dimensiunile minime legale“.
Uneltele de pescuit au fost ridicate în vederea confiscării, iar peştele depistat a fost eliberat înapoi în mediul acvatic.
Foto:its-not-all-gravy.blogspot.com