Poli Timișoara a scos ”pe tarabă” biletele pentru meciul cu FC Botoșani! Ce APEL lansează clubul către suporteri

- Advertisement -

”Începând de azi, 22 iulie, clubul nostru a pus în vânzare biletele de intrare pentru meciul Poli Timișoara – FC Botoșani, programat luni, 27 iulie, de la ora 21:00, în cadrul etapei a III-a din Liga I”, se arată pe portalul clubului timișorean.

Prețurile biletelor sunt cele stabilite înainte de debutul sezonului competițional, adică: 10 lei la peluze, 15 lei la tribunele I și II, 25 de lei la tribuna 0 și 50 de lei la loje. Acestea pot fi achiziționate de la biroul ticketing aflat în zona vestiarelor stadionului ”Dan Păltinișanu” până vineri, între orele 9:00 – 17:00, dar și sâmbătă și duminică, între orele 10:00 – 14:00.

De asemenea, luni, în ziua meciului, între orele 9:00 și 18:00, vor fi deschise și casieriile de la zona tribunei oficiale, respectiv zona peluzei nord.

Pe această cale, clubul alb-violet a decis să lanseze un apel la suporteri pentru a-și achiziționa bilete din timp, deoarece tichetele de acces la jocul din prima zi a săptămânii viitoare nu se vor mai elibera la biroul ticketing după ora 18:00, în ziua meciului!

Clubul de pe Bega anunță, în plus, că regulamentul de licenţiere şi codul fiscal controlat de ANAF obligă ca la vânzarea de bilete să se utilizeze case de marcat şi să se elibereze bonului fiscal. ”Acesta este un motiv în plus pentru a se câștiga timp, prin venirea mai devreme la stadion pentru a se achiziționa tichet. Pentru varianta ktickets.ro, este important de știut:
– cumpărătorii trebuie să se autentifice prin crearea unui cont;
– odată plasată comanda, cumpărătorul va trebui să introducă datele personale şi cele ale cardului de credit, pe care însă trebuie să aibă activată opţiunea de cumpărături online. Biletul va fi livrat printr-un e-mail şi poate fi listat pe imprimanta proprie;
– recomandam suporterilor și această variantă de achiziție a biletului pentru a se evita aglomerația de la casieriile stadionului ”Dan Păltinișanu”.

Clubul nostru își cere încă o dată scuze pentru problemele privind distribuirea biletelor la meciul cu Pandurii Târgu Jiu. Vom lua toate măsurile organizatorice pentru îmbunătățirea accesului publicului pe stadion la următoarele partide de acasă!”, se arată pe acspoli.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Retrogradata in Liga a III-a, Poli Timisoara este ”predata” de Nicolae Robu

Ajunsă în Liga a III-a și intrată în insolvență,...

S-au pus in vanzare biletele pentru Festivalul Euroregional de Teatru TESZT

Nouă spectacole extraordinare pot fi văzute în perioada 20-26...

Poli vrea puncte pe terenul liderului Ligii 2, Sportul Snagov. Rachita: Le stiu slabiciunile

Ocupanta ultimului loc în clasamentul Ligii 2, Poli Timișoara...

Poli Timisoara si-a luat mijlocas ofensiv de nationala! Doi veterani au parasit echipa

Doi dintre vechii componenți ai clubului de fotbal Poli...

Poli Timisoara testeaza un portar din Liga I. Doi tineri din lot continua la club, cu salarii diminuate

Clubul Poli Timișoara testează un portar în vârstă de...