Odată cu modernizarea liniei de tramvai și implicit a străzii Ștefan cel Mare, dar și cu avansarea acestor lucrări, este necesară modernizarea macazului existent la intersecţia străzii amintite cu strada 1 Decembrie 1918, motiv ce va duce la modificarea circulaţiei mijloacelor de transport în comun din zonă.
Traseele tramvaielor care circulă pe liniile 4 şi 8 și se deplasează dinspre Piaţa Bălcescu vor fi deviate astfel: strada Independenţei – strada Drubeta – bulevardul Liviu Rebreanu – bulevardul Iosif Bulbuca şi retur.
Traseul liniei 21 autobuze va fi prelungit până la Piaţa Domăşneanu.
Pentru a acoperi necesitatea de transport în comun din zona afectată de lucrări, RATT înfiinţează, tot începând cu 25 august 2014, o nouă linie de autobuz cu denumirea 8 barat, care va avea următorul traseu: Piaţa Nicolae Bălcescu – strada 1 Decembrie 1918 – strada Johann Gutenberg – bulevardul Eroilor de la Tisa – bulevardul Victor Babeş – bulevardul Mihai Viteazu – Piaţa Nicolae Bălcescu. În afară de staţiile existente de pe noul traseu se vor înfiinţa următoarele staţii noi: după intersecţia dintre străzile 1 Decembrie 1918 şi Johann Gutenberg; după intersecţia bulevardului Eroilor cu strada Daliei; după intersecţia bulevardului Eroilor cu aleea F.C. Ripensia; pe bulevardul Victor Babeş; Piaţa Bălcescu.