Campioana en titre, RCM Timişoara, a început bine partida de la malul mării, după ce Popârlan a reușit să înscrie un eseu. Scorul avea să fie schimbat în favoarea constănțenilor după ce rugbiștii de pe litoral au reușit două lovituri de pedeapsă, marcate de Vlaicu. Mai mult de atât, timișorenii reușeau un al doilea eseu, cu ajutorul lui Kinikinilau, Valentin Calafeteanu reuşind atât transformarea cât și o lovitură de penalitate, iar scorul devenea 15-6 pentru campioni.
Constanța jocului celor de la Farul le-a adus ”marinarilor” nu mai puțin de cinci lovituri de pedeapsă, transformate, toate, de Vlaicu – cel care a fost și omul meciului, iar sportivii de la malul mării reușeau să răpună campioanapână la final cu scorul de 21-15.
Timișorenii au ajuns pe locul trei al competiției interne, fiind la un punct în spatele liderului din Baia Mare, care are și un joc mai puțin disputat, în timp ce locul secund este ocupat de Farul, cu același număr de puncte, 34, precum ”zimbrii”, însă constănțenii au deja 10 meciuri disputate.