Studenții cer demisia Ministrului pentru Învățământ Superior: ”schimbări legislative demne de țările din lumea a treia”

- Advertisement -

Analizând prevederile legate de învățământul superior din OUG, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România și Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timșoara constată că:

1. Universitățile devin moșii unde rectorii și membrii senatului universitar pot rămâne în funcție pe viață:
Dacă până acum o persoană putea fi în funcția de rector maxim 8 ani, noul OUG modifică această limitare la maxim două mandate succesive complete. Cu alte cuvinte, rectorii vor putea să își dea demisia cu câteva zile înaintea finalizării celui de-al doilea mandat, după care vor putea candida din nou sau, dacă vor o vacanță de 4 ani, vor putea folosi modelul Putin pentru a reveni în funcția de rector (situații care s-au întâmplat deja în trecut). Mai mult decât atât, cadrele didactice vor putea să își rezerve pe viață scaunele de senatori universitari, transformându-se în adevărați moșieri care controlează și monopolizează puterea din universitate.

2. Incompatibilitatea rector-parlamentar rămâne istorie, dând undă verde politicului în universități:
Chiar dacă primul pas spre eliminarea incompatibilității între funcția de rector și membru al Parlamentului a fost făcut prin intermediul OUG 92/2012 care a abrogat articolul care prevedea că persoanele care ocupă o funcție de conducere sau de demnitate publică nu pot exercita concomitent și funcția de rector, Guvernul Ponta face acum mișcarea decisivă de eliminare a incompatibilităților. Astfel, având în vedere că textul Constituției prevede că funcția de parlamentar e incompatibilă cu funcția publică de autoritate, OUG-ul nu mai lasă loc niciunei interpretări care să sugereze incompatibilitatea între funcția de rector și parlamentar, specificând că funcțiile de conducere din universitate nu sunt funcții publice de autoritate. Prin urmare, politicul se întoarce glorios în universități, aducând cu el lupte politice care vor prima interesului de dezvoltare reală a universităților.

3. Vom avea doctoranzi care fac cercetare „de acasă”:
Prevederile OUG-ului dau încă o lovitură calității și credibilității studiilor doctorale, reintroducând doctoratul la forma „cu frecvență redusă”. În contextul numeroaselor scandaluri din ultimii ani legate de modul de organizare a studiilor doctorale, Guvernul plusează și dă acum posibilitatea obținerii titlului de doctor și celor care vor face cercetare „de acasă”, fără să fie îndrumați real și constant de conducători de doctorat. Vom asista așadar la un „boom” al numărului de doctori, doctori care în realitate nu au cercetat nimic pe toată perioada studiilor.

4. Universitățile particulare se vor transforma în afaceri profitabile pentru persoane fizice și vor funcționa după reglementări care nu țin cont de lege:
OUG-ul dă posibilitatea oricărei persoane fizice de a înființa o universitate particulară. Legea prevede că „în caz de desființare, dizolvare sau lichidare, patrimoniul instituțiilor de învățământ superior particulare și confesionale particulare revine fondatorilor“, ceea ce înseamnă că orice persoană fizică poate înființa o universitate particulară, după care o poate desființa însușindu-și patrimoniul dobândit din taxele studenților pentru care nu a plătit impozit sau TVA, deoarece universitățile sunt instituții non-profit. Afacerea devine și mai profitabilă în contextul în care OUG-ul prevede că universitățile particulare stabilesc singure structura, atribuțiile, durata mandatelor sau alte considerente legate de statutul acestora, fără să mai fie obligate să respecte prevederile legii în acest sens. Practic, acest lucru va duce la o scădere dramatică a calității sistemului de învățământ particular, creând adevărate fabrici de diplome care pot funcționa după propriile reguli.

5. Universitățile vor putea înmatricula cu 10% mai mult studenți decât le permit resursele pe care le au la dispoziție:
În contextul în care Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior stabilește periodic capacitatea de școlarizare pentru programele de studii ale universităților în urma unor vizite de evaluare, urmărind indicatori ca numărul de cadre didactice sau existența unei baze materiale adecvate studiului, Guvernul dă posibilitatea universităților să înmatriculeze cu 10% mai mulți studenți față de câți ar putea școlariza la un nivel calitativ raportat la resursele pe care le au. Mai mult, va da posibilitatea Ministerului să redistribuie preferențial bani și locuri pentru universități, în funcție de afinități sau prietenii.

6. Cadrele didactice care ajung la vârsta pensionării vor putea candida în continuare pentru funcții de conducere sau vor putea conduce doctorate:
Cadrele didactice titulare care depășesc vârsta pensionării și pentru care senatul decide păstrarea calității de titular, vor beneficia de toate drepturile calității de cadru didactic titular, incluzând aici dreptul de a candida pentru funcții de conducere sau dreptul de conduce doctorate. Astfel, vom avea persoane care se vor înscăuna la conducerea universității până la adânci bătrâneți, fără să accepte ideea renunțării la putere pentru generații mai tinere.

ANOSR a cerut azi o întâlnire oficială cu reprezentanții Ministerului Educației Naționale pentru a prezenta poziția studenților față de modificările aduse de OUG. Dată fiind iresponsabilitatea de care a dat dovadă, afrontul adus calității și relevanței sistemului de învățământ superior românesc, precum și tratarea fără respect și cu ignoranță a studenților, ANOSR și OSUT cer public DEMISIA Ministrului delegat pentru Învățământ Superior Mihnea Costoiu, ca principal responsabil pentru situația actuală a educației superioare din România!

De asemenea, Organizația Studenților din Universtatea de Vest din Timișoara (OSUT) nu cere numai demisia Ministrului Mihnea Costoiu, ci a tuturor semnatarilor acestei OUG, printre care se numără: Prim-Ministrul Victor Viorel Ponta, Ministrul Educației Naționale Remus Pricopie, vicepremierul Nicolae-Liviu Dragnea și secretarii de stat Emil Florin Albotă, Teodor Codrin Scutaru și Gheorghe Gherghina.

”Deși Guvernul, împreună cu Ministrul Educației si cel al Învățământului Superior promovează dialogul social, menționând inclusiv în comunicatele de presă consultările cu studenții, acestea NU se întâmplă pe tema modificărilor legislative, ci pe propuneri concrete ale studenților care nu sunt luate niciodată în considerare. A uitat să ne consulte la fiecare Ordonanță de Urgență publicată în ultimii doi ani și ne-am convins că Ministrul nu are nicio urmă de respect pentru studenți. Mai mult, prevederile acestui OUG certifică faptul că învățământul superior românesc nu are niciun viitor dacă nu vor exista schimbări urgente în fruntea celor responsabili de soarta educației din România. Este ultima oară când acceptăm bătaia de joc a Ministrului la adresa studenților și a învățământului superior și, în urma consultării organizațiilor studențești din teritoriu, cerem Guvernului demiterea urgentă din funcție a Ministrului Mihnea Costoiu și luarea de măsuri pentru eliminarea abuzurilor permise de OUG. În contextul actual, singura soluție pe care Guvernul ne-o dă de a beneficia de un sistem de educație de calitate, performant, fără abuzuri și în care studenții sunt parteneri reali ai procesului educațional este emigrarea. Ne poate însoți și domnul Costoiu, poate așa are timp să își finalizeze alături de noi și studiile de doctorat” – Mihai Dragoș, Președinte ANOSR

”Încă odată acest guvern își bate joc de sistemul educațional românesc, de interesele elevilor și ale studenților. Doar că noi nu acceptăm să mai fim luați de proști și nu acceptăm abuzurile pe care le fac ei. De aceea, cerem demisia TUTUROR semnatarilor acestei Ordonanțe de Urgență și a ministrului Mihnea Costoiu. Nouă ne pasă de viitorul României, iar un progesul acestei țări poate fi asigurat doar printr-un sistem educațional responsabil, de înaltă calitate, în niciun caz printr-un sistem educațional construit special pentru interesele unor baroni locali și ale unor partide politice. Ne dorim un sistem educațional depolitizat, unde principalul principiu de funcționare să fie meritocrația și nu puterea financiară” a declarat Vlad Cherecheș, președinte OSUT.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Timișoara – de la primul tramvai electric la întâiul mijlocul de transport în comun cu cea mai lungă autonomie din lume

De-a lungul secolelor, în Banat s-au înregistrat nenumărate premiere....

Deputatul Ben Oni Ardelean, consilier onorific al prim-ministrului Florin Cîțu

Dintr-un foc, azi, încă prim-ministrul României, liberalul Florin Cîțu,...

O noua statie de incarcare rapida a masinilor electrice in Timis, parte din proiectul european NEXT-E

Compania E.ON Energie România a pus în funcţiune ultima...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Camera Deputatilor a votat eliminarea pensiilor speciale, dar nu toate!

Camera Deputaților a aprobat, astăzi, proiectul de lege inițiat...

Promisiuni de la Guvern: Ambulanta in fiecare comuna din Romania

Guvernul a adoptat un Memorandum privind instituirea schemei de...

Ceai de poveste, la Biblioteca Universitatii Politehnica din Timisoara

Studenții din anul II de la Facultatea de Arhitectură...

Culmea! Premierul Viorica Dancila transmite un mesaj cu prilejul Zilei Culturii Nationale

Primul ministru al României, Viorica Dăncilă, a transmis un...

Mihaela Triculescu, noul presedinte al ANAF. Ce o recomanda?

Premierul României, Viorica Dăncilă, a semnat astăzi Decizia de...