Super-sistemul de SPECTACOLE de jocuri cu apă, lumină, muzică, FUM și FOC de pe Bega, readus în actualitate de Nicolae Robu VIDEO

- Advertisement -

Văzând succesul cu care au primit timișorenii inaugurarea fântânii-soare din Zona Soarelui -cartierul în care locuiește edilul-șef al capitalei Banatului-, Nicolae Robu a readus sâmbătă în discuție crearea unuia dintre cele mai futuriste promisiuni electorale ale sale.

Deși există și acum promisiuni electorale neîmplinite din ”setul” de îndeplinit în ”primele șase luni de mandat”, așa cum însuși Robu se lăuda, acesta readuce în actualitate ”sistemul de jocuri de apă, muzică lumină și foc de pe Bega”, prin intermediul unui sondaj pe Facebook, în care solicită timișorenilor să voteze dacă sunt de acord cu demararea acestui sistem în 2015.

Mai jos puteți vedea solicitarea postată de Robu, pe rețeaua de socializare, neuitând să se mai laude cu câteva dintre proiectele de care este extrem de mândru, proiecte realizate, în curs de realizare sau rămase încă la stadiul de promisiuni.

”SONDAJ NR. 39 pe grupul Împreună pentru Timișoara
TEMA: Sistemul de spectacole de jocuri de apă, muzică, lumină și foc de pe Bega

Am receptat cu bucurie aprecierea dv. foarte bună pentru fântâna cu jocuri de apă și lumină inaugurată recent în noua Piațetă din Cartierul Soarelui.

VREAU SA VA CONSULT: SUNTETI DE ACORD CA LA ANUL, SA REALIZAM SISTEMUL DE SPECTACOLE DE JOCURI DE APA, LUMINA, MUZICA, FUM SI FOC DE PE BEGA, promis in campanie, pe care-l puteti vedea mai jos DUPA CE:
A. Vom avea ca realizări majore înfăptuite:
1. Intersecția Michelangelo cu subpasajul aferent;
2. Centrul istoric reabilitat și transformat în zonă pietonală pentru loisir și comerț;
3. Malurile Begai reabilitate;
4. Intersecția „P-ța Bălcescu” așa cum o știți deja;
5. P-ța Iosefin/Bd. Văcărescu;
6. Str. Cloșca și Ovidiu Balea lărgite la 4 benzi;
7. Str. Stan Vidrighin reabilitată (4 benzi);
8. Str. Ștefan cel Mare (4 benzi cu linie de tramvai) reabilitată;
9. Sute de străzi și spații dintre blocuri reabilitate și modernizate (carosabile, trotuare, piste de biciclete, parcaje, spații verzi, locuri de joacă), inclusiv cu control computerizat al semaforizării;
10. Clădiri esențiale construite și date-n funcțiune: Sala Polivalentă cu 3.000 de locuri, Centrul de Afaceri în IT&C, spații sociale etc.

B. Vom avea demarate și duse în stadiile în care se poate până atunci alte proiecte majore:
1. Creare subpasaj auto Piața Victoriei, cu parcare subterană;
2. Lărgire pasaj pe sub calea ferată Popa Șapcă și strada conexă;
3. Lărgire pasaj pe sub calea ferată Jiul și strada conexă;
4. Creare pasaj pe sub calea ferată Solventul;
5. Creare parcare supraterană în spatele magazinului Bega;
6. Creare parcare supraterană în zona Popa Șapcă – Oituz;
7. Construire nou campus școlar pentru Liceul Lenau;
8. Construire nou corp pentru Spitalul de Copii;
9. Construire nou pod peste Bega;
10. Eficientizarea energetică (anvelopare etc.) a unui număr de blocuri totalizând peste 2.500 de apartamente (!) și reabilitarea clădirilor liceelor Loga, Lenau și Calderon;

Daca DA, clicuiți Like, dacă NU, postați textul DISLIKE” a scris Robu pe Facebook cu câteva ore în urmă, iar primele reacții sunt pozitive din partea timișorenilor, majoritatea covârșitoare a celor care au ”votat” au dat like postării, ceea ce înseamnă cu sunt de acord cu primarul Timișoarei.

Vezi mai jos simularea video existentă deocamdată a viitorului sistem de jocuri cu apă, muzică lumină și foc de pe Bega.

[responsive_youtube https://www.youtube.com/watch?v=9mYm4_CtF50&feature=youtu.be]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

STPT reia transportul cu vaporaşele pe Bega, din 1 martie!

Transportul public de pe Canalul Bega își reia activitatea...

Gestul socant facut azi-noapte de un tanar pe Podul Michelangelo pentru a avea noroc

A vrut să aibă noroc şi a urmat întocmai...

Strada Gheorghe Lazar, inundata dupa ce o conducta de apa a crapat

Sute de locatari de pe strada Gheorghe Lazăr au...

VIDEO REVOLTĂTOR Dejecțiile produse de firma Smithfield, deversate direct în Bega

Cunoscută pentru activitatea în domeniul creşterii porcinelor, compania Smithfield...