Acum câteva luni, primarul Timișoarei, Nicolae Robu, supărat pe faptul că orașul de pe Bega nu primește fonduri pentru marile proiecte aflate în desfășurare, declara:
„Cer Guvernului să-şi schimbe atitudinea de discriminare negativă faţă de Timişoara! Este inadmisibil ca, în timp ce pentru o mulţime de oraşe sau municipii, se găsesc bani pentru tot felul de obiective -mai mult sau mai puţin importante-, municipiului Timişoara, cel mai mare contributor la bugetul de stat după Bucureşti, să nu-i revină din acest buget nimic! Ba mai mult, s-a făcut să nu-i revină nimic nici măcar din fondurile europene redistribuite recent! Nu merită, oare: Centura de Sud, Centura de Est, racordul la autostrada spre Arad, sitalul regional, spitalul de copii, Liceul Lenau, Liceul Loga sau Liceul Calderon să fie finanţate imediat, prioritar? ”
Atfel, în continuare, Primăria Municipiului Timişoara face un apel mediatic prin care solicită Guvernului României să stopeze politica de ignorare a Municipiului Timişoara, unul dintre cei mai mari contributori la bugetul centralizat al României şi să aloce fonduri pentru finanţarea obiective de interes major pentru Timişoara, aflate în jurisdicţia Guvernului.