Timişoara – viitor centru pentru cercetarea bolii secolului 21

- Advertisement -

La sfârşitul lunii ianuarie, se vor finaliza lucrările la Centrul de terapii gentice şi celulare în tratamentul cancerului. Construit în apropierea Spitalului Judeţean, Oncogen este unicul astfel de centru din sud-estul Europei. Peste 35 de specialişti vor efectua studii celulare, de biologie moleculară şi terapii celulare pentru suferinzii cruntelor maladii.

Oncogen va dispune şi de o „cameră albă”, unică în România, unde riscul de infecţii este aproape inexistent. Acest lucru ar putea da naştere unor descoperiri medicale revoluţionare.Întregul proiect este cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, iar valoarea sa totală se ridică la suma de aproximativ 55 de milioane de lei.

Astfel, oraşul de pe Bega va figura pe harta Europei Centrale şi de Est, ca centru de cercetare pentru cancer, leucemie și alte boli hematologice. Facilităţile vor respecta standardele internaţionale, iar condiţiile vor fi asemănătoare celor din marile centre europene de acest gen.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie