JazzyBIT a luat naștere în toamna anului 2011, urmând ca în primii ani de activitate să concerteze în cadrul celor mai renumite festivaluri de gen din România, Gărâna Jazz Festival, Câmpina Jazz Rock Festival, Festivalul Internațional de Jazz – Sibiu, Festivalul Internațional Studențesc de Jazz – Târgu Mureș, Roland Jazz Festival – Sângeorz-Băi, Timișoara Capital Jazz Festival, Alba Jazz Festival și Green Hours Internaţional Jazz Festival – București. Pe lângă acestea trupa a mai susținut concerte în Alba Iulia, Arad, București, Cluj, Oradea, Sibiu, Târgu Mureș, Timișoara, Budapesta și Szeged (Ungaria).
Teodor Pop s-a îndrăgostit de pian la fragedă vârstă de 4 ani. A avut oportunitatea de a studia muzică clasică până la vârsta de 14 ani, în cadrul Şcolii de Artă Francisc Hubic, din Oradea. Mutat în capitala Banatului în 2002, Teodor Pop şi-a fructificat pasiunea pentru jazz şi blues.
Szabó Csongor-Zsolt a absolvit şcoala de muzică din Cluj-Napoca Sigismund Toduţa”, iar, în prezent, este student la Facultatea de Muzică din Timişoara. Acesta a participat la numeroase concerte şi competiţii, atât naţionale, cât şi internaţionale.
Mihai Moldoveanu este „omul cu basul”, chemarea muzicală a resimţit-o încă din perioada liceului, când a învăţat de unul singur tainele ascunse în corzile unei chitari. Pe lângă JazzyBIT, Mihai este şi basistul trupei post-rock Sunset în the 12th House, face parte şi din proiectul de muzică electronică live Beat Bang! alături de DJ K-lu şi Radu Pieloiu. Este părtaş şi la Timişoara Gospel Project, un proiect înfiinţat în anul 2005 ce a luat naştere sub forma unui workshop de weekend cu doar zece corişti, ce debutează sub motto-ul „Talent, Generozitate, Pasiune”. Mihai Moldoveanu este şi fondatorul evenimentului de muzică improvizată, „Paperjam”. Tot cu el am stat un pic de vorbă despre noul lor album.
Mihai Moldoveanu: „It is not possible to achieve perfection without passion” ( E imposibil să atingi perfecţiunea,fără pasiune)
V.T. : De ce „Touch the Sky”?
Mihai M. : Pentru că am început acum doi ani să cântăm fără prea multe așteptări, apoi am început să ne punem mici țeluri, pe care le-am atins ulterior. „Touch the Sky” pentru că orice este posibil, dacă îți dorești asta cu adevărat.Este și prima piesă de pe album, care se numește la fel
V.T.: A fost programată sincronizarea lansării primului vostru album cu împlinirea a doi ani de la primul concert?
Mihai M.: Aproape. Știam că vom termina albumul aproximativ în primăvara 2013, și când s-a apropiat momentul alegerii locației și a datei, am zis „ce-ar fi dacă încoronăm acești doi ani de activitate cu lansarea albumului tocmai pe 2 februarie?”. Deci s-a cam nimerit, dar și noi am vrut acest lucru.
V.T.: Există vreo colaborare pe noul vostru album?
Mihai M. : Nu, am vrut să facem un album al nostru, care să sune ca noi în momentul de față. Nici live nu prea mai colaborăm cu alți muzicieni. Am colaborat doar cu inginerul de sunet Uțu Pascu (Blazzaj, Kumm etc.)
V.T.: Ce presupune „să sune ca noi”?
Mihai M.: Cu acest album am vrut să avem o înregistrare care să reprezinte cât mai bine ceea ce facem noi, nimic mai mult.
V.T.: În ceea ce priveşte agenda de evenimente din viitor, ce planuri aveţi?
Mihai M.: Vrem să lansăm albumul în cât mai multe locuri unde sunt oameni interesați de ceea ce facem noi. Nu avem încă nimic planificat concret, dar după lansare ne vom ocupa și de celealte concerte de lansare.
V.T.: Jonglaţi şi cu ideea lansării unui videoclip?
Mihai M.: Nu în adevăratul sens al cuvântului. Ne-am focusat pe album în ultima perioadă, dar în viitor am vrea să filmăm un concert într-un mod profesionist și să lansăm câteva clipuri din acesta.
Lansarea albumului „Touch the Sky” va avea loc duminică, 2 februarie 2014, de la ora 19.00, în Sala de concerte a Colegiului Naţional de Artă “Ion Vidu” şi va fi prezentată de scriitorul Andrei Cherăscu. Aplaudăm băieţii, munca lor şi proiectul.