Etapa a noua a fost din nou un motiv de bucurie pentru Scutaru și colegii săi. Elevii lui Dan Alexa au reușit pentru a treia oară consecutiv să se impună cu același scor, 3-0, ultima victimă fiind Olipia Satu Mare. Bănățenii au reușit în ultimele trei meciuri să pună la ”zestre” 9 goluri, având acum cel mai bun golaveraj din serie, +10.
Partida care a contat pentru etapa a noua, a început excelent pentru alb-negrii lui Alexa. Gazdele au deschis scorul prin Boldea, care șutează perfect și înscrie, după o pasă venită de la Bărbuț. Bănățenii nu se opresc și mai forțează pătrunderea prin apărarea sătmărenilor, dar Henrique, remarcat și în jocul de azi, nu reușește să-și facă mingea cum vrea și ratează o ocazie importantă în minutul 29. Până la finalul primei reprize oaspeții încearcă restabilirea egalității prin intermediul a două faze fixe, lovituri de la colț, dar apărarea timișoreană dă dovadă de tot mai mult profesionalism. Belu centrează prea puternic în careul advers, colegii săi nereușind să preia spre poartă, iar Henrique și Bărbuț nu reușesc să majoreze diferența, chiar în minutul 44.
Repriza secundă avea să arate total diferit. Echipa antrenată de Alexa iese de la vestiar cu mult mai mult curaj și face 2-0, la doar două minute de la reluare. Același Henrique preia o minge la marginea careului, după care îl învinge pe goalkeeper-ul sătmărenilor cu o execuție care a stârnit aplauzele celor câteva sute de spectatori. În minutul 59 Belu scutură bara transversală, pentru ca Bărbuț să fie la câțiva centimetri de o nouă majorare de scor după doar trei minute. Desprinderea nu putea fi oprită în minutul 69, când Bărbuț, șutează perfect, în ”ațe”, după pasa excelentă servită de același Henrique și scorul devine 3-0. Odată venită descătușarea alb-negrilor, Boldea mai încearcă și el să marcheze, dar nu-i iese în minutul 72. Două minute mai târziu, Belu se duce-n careul advers pentru o lovitură liberă a lui Neagu, însă portarul oaspeților reține cu greu. În minutul 79, cea ai recentă achiziție a lui Poli, ”Rody”, avea să intre în locul ”eroului” Henrique. Feier, de la Olimpia, trage puțin pe lângă poarta lui Smaranda. Ultima ocazie aparține tot gazdelor, însă șutul expediat de nou-intratul Rody se oprește în brațele lui
Poli Timișoara: Smaranda, Belu, Scutaru (c), Cânu, Neagu, Popescu, Poparadu, Keita (min.70- Petre), Boldea, Bărbuț (min. 76- Popovici), Pedro Henrique (min.79- Rody). Antrenor Dan Alexa
Olimpia Satu Mare: Anca-Trip, Burlacu (min.65- Svarczkopf), Mureșan, Heil, Iuhaș (c), Gavrilescu, Villand (min.54- Laso), Bic Muntean, Micaș, Boștină (min.72- Feier).