Cel puțin nouă jucători de la Poli nu vin luni la reunirea lotului. Crezi că sunt o pierdere pentru echipă?

- Advertisement -

Luni, 7 iulie 2014 are loc reunirea celor de la Poli Timișoara, în vederea pregătirilor pentru noul sezon. Prima întâlnire a lui Dan Alexa cu elevii săi după ce echipa a ajuns din nou în Liga a II-a, a fost programată pentru ora 9:30, în complexul ”Dan Păltinișanu”.

La reunirea de luni nu vor mai veni cel puțin nouă fotbaliști, care și-au încheiat contractele cu clubul alb-negru, pe data de 30 iunie. Cei nouă care nu vor mai evolua pentru timișoreni sunt următorii: Valentin Coca și Mario Kirev – portari și jucătorii de câmp Ioan Mera, Florin Nohai, Aleksandar Petrovic, Marko Marovic, Nicolas Gorobsov, Gueye Mansour și Jose Emilio Furtado. ”ACS Poli Timișoara le mulțumește celor amintiți pentru tot ceea ce au făcut pentru clubul nostru și le urează succes mai departe în activitatea fotbalistică!” anunță clubul pe site-ul oficial.

Altfel, probleme nu sunt nici pe departe rezolvate în interiorul clubului, divergențele de natură politică de la nivelul ”patonajului”, mai exact punctele de vedere diferite ale primarului Timișoarei – Nicolae Robu și a președintelui Consiliului Judeean Timiș – Titu Bojin, duc incertitudinea din club la cote maximale, ceea ce va afecta fără întoarcere viitorul sezon, indiferent că echipa va evolua, așa cum sunt mari șanse în Liga II-a sau cu atât mai grav dacă Poli va câștiga litigiul cu Oțelul Galați și va câltiga la masa verde, ceea ce înseamnă că bănățenii ar rămâne în Liga I, care debutează în mai puțin de trei săptămâni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Retrogradata in Liga a III-a, Poli Timisoara este ”predata” de Nicolae Robu

Ajunsă în Liga a III-a și intrată în insolvență,...

Robu, convins ca pesedistii vor fi pedepsiti teribil pentru demolarea Stadionului „Dan Paltinisanu”

Critici dure aduse de primarul Timișoarei, Nicolae Robu, conducerii...

Stadionul „Dan Paltinisanu” ar putea deveni o amintire. Actul care se va vota in CJ Timis

Consiliul Judeţean Timiş face primii paşi înspre amenajarea unui...

Concurs la Teatrul Naţional Timişoara. Piesa câştigătoare care va fi pusă în operă în 2018

Ediţia din acest an a Concursului Național de Dramaturgie,...