Constantin Avram este timișorean și este un student așa cum nu mulți se găsesc. Tânărul a realizat o propunere pentru autoritățiile locale de a crea un parc pentru locuitorii din cartierul Calea Lipovei, acolo unde, până în urmă cu câțiva ani, exista un parc, însă acesta a fost revendicat de vechiul proprietar al terenului, motiv pentru care administrația nu a mai investit în acest obiectiv. Propunerea studentului nu este altceva decât lucrarea sa de Licență.
Primul lucru la care s-au gândit autoritățile a fost acela de a găsi un alt spațiu pe care să poată realiza un parc și au reușit după îndelungi ”tentative eșuate”. Odată ajunsă această idee la urechile studentului mai sus amintit, acesta s-a gândit să-și pună imaginația la contribuție, iar rezultatul este fantastic.
”Lucrarea de Licență este cea care trebuie să reflecte munca profesorilor, prin student, după cei 4 ani de facultate, care îmbină mai multe materii și specialități. Cel mai dificil lucru a fost sa aleg tema și spațiul pe care urma să îl propun. După multe propuneri de zone, multe poze și schițe făcute pe teren, împreună cu profesorul meu coordonator Cristian Berar, am ales cele două spații libere situate în Calea Lipovei”, povestește Constantin, pentru cititorii Vocea Timișului.
De unde două spații?
Studentul pomenește de două spații, iar Primăria Timișoara de unul singur. Cum s-a ajuns aici, e destul de simplu. Unul dintre spații, cel mai mic ca și dimensiuni, este tocmai cel pe care municipalitatea și-a anunțat intenția de a construi un parc, însă Constantin s-a gândit să amenajeze încă un spațiu, situat în imediata vecinătate a celui de la intersecția străzilor Holdelor, Silistra și Sf. Apostoli Petru și Pavel. Conform schițelor (vezi foto, jos), același parc trebuia să fie continuat și pe bucata de teren din fața fostei B.J.A.T.M., acolo unde o suprafață de câteva ori mai mare decât cea menționată anterior, stă în ”voia sorții”, iar pe perioadele în care temperaturile îi ”permit”, câmpul respectiv devine o sursă extrem de puternică de alergii pentru locuitorii zonei.
”Întâmplător, ocupându-mă împreună cu colegii mei de organizarea unui Bal al Bobocilor, am avut ocazia să-l întâlnesc pe consilierul local Grigore Grigoroiu, dumnealui fiind și director adjunct al Casei de Cultură a Studenților din Timișoara, de la care am aflat, într-o discuție amicală, că primăria ar avea pe lista cu posibilele propuneri una din zonele alese de mine pentru lucrarea de licență. Acesta mi-a sugerat că în momentul în care primăria anunță reabilitarea zonei, dacă sunt dispus să-i înmânez proiectul pentru al putea prezenta mai departe pentru analiză, lucru care s-a și petrecut. Licența mea a pornit cu o analiză urbanistică pe zone învecinată. Plecând de la faptul că un spațiu verde, mai întâi de toate trebuie să fie funcțional, au urmat zeci de posibile propuneri schițate, care au încercat conexiunea armonioasă între cele două zone delimitate de o intersecție. În aceste propuneri am încercat să țin cont de aleile create de trecători de-a lungul timpului, rezultând un stil mixt în care se îmbina armonios stilul geometric, care oferă o senzație de ordonat, cu cel liber peisager, oferind o senzație de natural. Planul a prins contur destul de rapid, iar un lucru care îmi place să îl îmbin în propunerile mele a fost tot timpul jocul de culori prin vegetație. Încercând să aleg atent specii locale, care nu generează costuri mari, dar care colorează prin flori, fructe și frunze fiecare anotimp. Un lucru nou adus în propunerea mea a fost un mobilier neconvențional, care constituie un gabion de plasă, umplut cu pietre sub forma unei jardiniere, iar partea superioară conține un strat de pământ pe care este plantat gazon sau flori, pentru șezut și spătar fiind folosite plăci de lemn. Astfel, se pot creea diverse forme, eu am ales forme de literele: C, E și S. Eu personal nu am mai întâlnit așa ceva. Băncile și jardinierele de pe aleea pricipală au fost dispuse pe un strat de pietriș, așezat de o parte și de alta a aleii. Acest lucru oferă o stare de scufundare, de a prinde rădăcini”, mai povestește studentul.
Rămâne de urmărit dacă municipalitatea va ține cont de propunerea excelentă a studentului timișorean, cel puțin pentru spațiul anunțat deja ca destinație parc, însă să sperăm că autoritățile locale vor reuși să facă ceva și în privința câmpului uriaș de pe strada Holdelor (aflat în fața fostei B.J.A.T.M.), teren care aparține Clubului Sportiv Școlar 1 Timișoara, după ce acesta a fost în ”subordinea” Ministerului Apărării Naționale, până la mijlocul anilor ’80, acolo funcționând un depozit de muniții.