Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Lunga au depistat o mașină care era căutată pentru confiscare de către autoritățile din Cehia.
Autoturismul Skoda Fabia a ajuns în Punctul de Trecere a Frontierei Lunga, judeţul Timiş luni seară. La volanul mașinii înmatriculate în Serbia se afla un cetățean sârb de 61 de ani. În urma unei verificări, polițiștii de frontieră au descoperit că autoturismul era semnalat ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Cehia.
„Faţă de cele constatate, bărbatul în cauză a declarat că a achiziţionat autoturismul în anul 2014, în schimbul sumei de 4.000 de euro, de la un alt cetăţean sârb şi nu avea cunoştinţă despre faptul că acesta ar fi căutat de autorităţi”, au transmis polițiștii de frontieră.
Autoturismul în valoare de 4.000 de euro a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga. Oamenii legii efectueaza cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.