Ovidiu Gabriel Țarcă este, probabil, numele celui mai mare impostor din istoria presei locale timișene. După ce a profitat de bunătatea unei persoane dispuse să-l ajute prin deschiderea portalului www.voceatimisului.ro, reporterul Ovidiu, și nu mogulul – așa cum îi plăcea să se prezinte – a dispărut cu banii și o parte importantă din logistica, pusă la depoziția întregii echipe, de persoana care sprijină acest proiect media.
Pentru început trebuie menționat că acest material prezintă o informare cât se poate de reală și nu este un pamflet sau o glumă.
Site-ul de știri generale www.voceatimisului.ro a luat ființă datorită unei persoane bine-voitoare, care i-a oferit „un loc de muncă” unui fost angajat al TVT 89, care, conform spuselor acestuia, ar fi fost dat afară de la televiziunea locală ca urmare a faptului că s-a plâns de faptul că patronul televiziunii, Georgică Cornu, nu l-ar fi plătit de trei luni.
Ovidiu Gabriel Țarcă, pe numele său, a fost angajat, ca atare, la www.voceatimisului.ro, acolo unde avea să ocupe funcția de redactor, iar sarcinile sale au fost clare – întreținerea site-ului cu știri din toate domeniile, asta după ce forma o echipă. Ținând cont de faptul că „domnul” Țarcă a fost împuternicit de proprietarul de drept al acestui site să se ocupe de absolut toate cele necesare, oferindu-i-se încredere deplină, Țarcă a profitat din plin de statutul său și s-a autointitulat „mogul – patron de site”.
Tânărul de 26 de ani a primit inclusiv drept de semnătură în „ecuații financiare” atrăgând pe site o serie de reclame, mai ales electorale, pentru care a încasat o anumită sumă de bani. Având acces la cont, și încredere maximă din partea celui ce i-a dat „putere”, Țarcă a profitat și și-a achiziționat „pe firmă” două telefoane Samsung Galaxy S III (valoare de piață circa 2.800 de lei bucata) și un laptop de ultimă generație în valoare de aproximativ 4.000 de lei, toate de la unul din operatorii de telefonie mobilă ce activează pe piața românească.
Cu acces deplin la contul firmei, acesta a sustras din cont o sumă „frumușică” de bani (toți existenți joi – circa 10.000 de lei), alții încasați efectiv de la partidele politice cu care a avut „colaborări electorale”, 600 de euro de la un amic de-al său, 250 de la un fost colaborator de-al acestuia, precum și o serie de echipamente destinate funcției de redactor (cameră foto, reportofon și altele) și bineînțeles cele achiziționate de la operatorul de telefonie mobilă, „mogulul” dispărând în cursul zilei de miercuri, fără ca cineva să știe ceva concret despre el.
Prejudiciul financiar creat de Ovidiu Gabriel Țarcă este mare din punct de vedere financiar, însă cel adus imaginii site-ului, prin comentariile acestuia făcute prin intermediul contului de Facebook sunt la fel de mari, Țarcă abordând o serie de doamne și domnișoare cărora le făcea avansuri și propuneri mai mult decât indecente, având de suferit, din acest punct de vedere, inclusiv colege de breaslă.
Cu ceastă ocazie redacția www.voceatimişului.ro își cere scuze, public, față de toată lumea care a avut de suferit în vreun fel sau altul de pe urma „MOGULULUI” Țarcă Ovidiu Gabriel, persoane publice sau nu, companii, sau chiar partide politice, pe care îi îndrumăm să facă plângere penală în acest sens, pe numele „Ovidiu Gabriel Țarcă„, sau să ne contacteze prin următoarele mijloace:
Telefon: 0734.600.009 – Radu Constantin
e-mail: redactie@voceatimisului.ro sau voceatimisului@gmail.com
Ovidiu Gabriel Țarcă va fi acuzat de abuz de încredere și înșelăciune pentru faptele sale.