SCANDAL la POLI! Jucătorii iau atitudine, pe ocolite, împotriva lui Şunda

- Advertisement -

ProSport anunţă că înaintea plecării alb-negrilor spre Oradea, Furtado, atacantul care nu a marcat niciun gol de când a fost adus la Timişoara a primit un ultimatum extrem de dur. „Este de neimaginat aşa ceva! I-au spus că îl vor băga titular la Mediaş, în prima etapă din retur, şi dacă nu va marca, îl vor da afară. E un haos total la club”, a declarat unul dintre fotbalişti sub protecţia anonimatului.

Portughezul din atacul lui Poli nu este singurul care are probleme de acest gen. Prosport susţine că şi tehnicianul Aurel Şunda are probleme în ceea ce priveşte păstrarea fotoliului de antrenor, conducătorii clubului fiind total dezamăgiţi de rezultatele obţinute de polişti în perioada de pregătire, având ca obiectiv imediat trei puncte din primele şase puse în joc, la reluarea campionatului.

Persoane din interiorul clubului bănăţean susţin că chiar jucătorii sunt nemulţumiţi de metodele de pregătire pe care acesta le aplică împreună cu oamenii din staff-ul său. „Nu jucăm absolut nimic! Nu lucrăm tactic şi, mai mult, am ajuns să facem antrenamentele tactice cu preparatorul fizic! Cu preparatorul ăsta e o altă poveste. Şunda ne-a spus despre el că e doctor în fotbal. Ce o să spun acum poate să sune ca un banc, dar, din păcate, asta e realitatea: preparatorul fizic ne-a spus să îi zicem <domnule doctor> şi doctorului de la echipă să nu îi mai spunem doctor, ci medic. Să nu îi încurcăm”, povestesc, sub protecţia anonimatului, mai mulţi dintre fotbaliştii de la Poli Timişoara, conform ProSport.

Scandaluri au fost aproape constant în sânul echipei, de când pe banca tehnică a fost instalat Aurel Şunda, cel mai „vizibil” suporterilor fiind cel în care Răzvan Trandu a răbufnit la adresa antrenorului, după partida de la Chiajna. Atunci, mijlocaşul central al bănăţenilor i-a reproşat tehnicianului: „Eu am greşit, mă? Din cauza mea am pierdut meciul? Din cauza ta l-am pierdut, că eşti slab!”, a spus atunci Trandu, şi problema nu este singulară.

Cel mai grav este că aceste scandaluri interne duc la „spălatul rufelor în public” ceea ce nu face bine nimănui. Însă în atare situaţie, ne întrebăm, care mai sunt obiectivele acestei echipe şi ce măsuri vor fi luate de conducerea clubului în vederea obţinerii acestora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Retrogradata in Liga a III-a, Poli Timisoara este ”predata” de Nicolae Robu

Ajunsă în Liga a III-a și intrată în insolvență,...

Poli vrea puncte pe terenul liderului Ligii 2, Sportul Snagov. Rachita: Le stiu slabiciunile

Ocupanta ultimului loc în clasamentul Ligii 2, Poli Timișoara...

Poli Timisoara si-a luat mijlocas ofensiv de nationala! Doi veterani au parasit echipa

Doi dintre vechii componenți ai clubului de fotbal Poli...

Poli Timisoara testeaza un portar din Liga I. Doi tineri din lot continua la club, cu salarii diminuate

Clubul Poli Timișoara testează un portar în vârstă de...

Poli Timisoara: sase meciuri amicale programate inainte de reluarea sezonului

Clubul de fotbal Poli Timișoara are programate șase jocuri...