Succes după succes! Poli atinge borna șase la capitolul victorii consecutive. Poli Timișoara 1-0 FC Mioveni

- Advertisement -

Poli a început returul acestei ediții de campionat așa cum îi stă bine unei echipe care vrea din nou în Liga I. Etapa cu numărul 11 a adus cea de-a șasea victorie consecutivă în tabăra bănățenilor și a noua în actuala stagiune.

Prima repriză a jocului a început cu faze la ambele porți, jucătorii lui Claudiu Niculescu dovedind din plin de ce au fost ”botezați” sperietoarea din Cupa României, însă nici Keita de la gazde și nici Ayza de la Mioveni nu reușesc să deschidă scorul. După circa jumătate de oră de joc, Bărbuț șutează puțin pe lângă poarta apărată de Popescu. Atacantul Pedro Henrique trece și el pe lângă modificarea tabelei de marcaj, însă la pauză aceasta avea să rămână la 0-0.

La ieșirea de la bestiare, mai exact în minutul 49, avea să se petreacă o fază cel puțin curioasă. Bărbuţ pătrunde cu mingea la picior în careul de 16 metri al oaspeților, unde doi dintre adversari l-au busculat, fiind fault clar asupra micuțului vârf al timișorenilor. ”Centralul” Marcu a arătat inițial punctul cu var, însă apoi a ”mutat” locul executării loviturii libere în afara careului, la insistența tușierului de pe acea parte. Cu toate acestea, în minutul 51, Trandu șutează perfect și plasează balonul direct în plasa porții celor de la Mioveni, iar scorul devine 1-0. Fazele se succed de la o poartă la alta, cu un plus pentru elevii lui Alexa, însă până în minutul 90, când, la ultima schimbare pe care acesta o face, ”Chirurgul” este trimis de arbitru în tribune, pentru proteste.

Partida se încheie după patru minute de prelungiri, iar Poli rămâne neînvinsă, în timp ce portarul Mădălin Smaranda își menține invincibilitatea între buturi. Elevii lui Alexa nu au mai primit gol de 565 de minute în timp ce căpitanul echipei, Cristi Scutaru, are nu mai puțin de 990 de minute jucate în acest sezon al ligii a II-a, ceea ce înseamnă că a fost integralist în toate cele 11 etape desfășurate până acum. Acesta dovedește că numărul pe care-l poartă pe tricou – 13 – nu este deloc cu ghinion pentru el.

Poli Timişoara: Smaranda, Belu, Scutaru (c), Cânu, Neagu, Keita, Trandu (min.90- Bălace), Poparadu, Boldea, Henrique (min.81- Rody), Bărbuţ. Antrenor: Dan Alexa.

CS Mioveni: Popescu, Calvin, Stoica, Rada, Stan, Răuţă (c), Biceanu, Gălan (min.73- Dragalina), Popa (min.62- Mazilu), Bălan (min.70- Vintilă), Ayza. Antrenor: Claudiu Niculescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Retrogradata in Liga a III-a, Poli Timisoara este ”predata” de Nicolae Robu

Ajunsă în Liga a III-a și intrată în insolvență,...

Poli vrea puncte pe terenul liderului Ligii 2, Sportul Snagov. Rachita: Le stiu slabiciunile

Ocupanta ultimului loc în clasamentul Ligii 2, Poli Timișoara...

Poli Timisoara: sase meciuri amicale programate inainte de reluarea sezonului

Clubul de fotbal Poli Timișoara are programate șase jocuri...

Poli Timisoara isi pastreaza antrenorul ”demis” si scumpeste pretul biletelor pentru meciul cu ASU

Divizionara secundă de fotbal, Poli Timișoara, a anunțat, astăzi,...