COPILAȘ, de numai PATRU ANI, lovit de mașină la Timișoara

- Advertisement -

Marți, 19 august 2014, în jurul orei 16:40, poliţiştii Serviciului Rutier Timiş au fost sesizaţi despre producerea unui accident rutier pe strada Miorița din Timişoara. Deplasându-se la faţa locului, oamenii legii au constatat că un tânăr de 29 de ani, din Capitala Banatului, a accidentat un copil, nesupravegheat, care traversa strada prin loc nepermis şi fără să se asigure.

În urma accidentului, copilaul, de numai 4 ani, a suferit răni uşoare, spre bucuria celor care au asistat la întreaga scenă. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Întrucât numărul acesti gen de accidente este în continuare foarte mare, oamenii legii fac apel la pietoni să traverseze strada numai prin locuri semnalizate și marcate corespunzător, iar când copiii trec strada, aceștia să fie supravegheați de părinți. Dea cealaltă parte, șoferii sunt îndrumați de polițiști să reducă semnificativ viteza în apropierea trecerilor de pietoni, astfel încât să poată evita orice fel de incidente cu inplicare a pietonilor, iar în zonele rezidențiale și pe străzile lăturalnice să respecte cu strictețe indicatoarele rutiere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Timișoara – de la primul tramvai electric la întâiul mijlocul de transport în comun cu cea mai lungă autonomie din lume

De-a lungul secolelor, în Banat s-au înregistrat nenumărate premiere....

Deputatul Ben Oni Ardelean, consilier onorific al prim-ministrului Florin Cîțu

Dintr-un foc, azi, încă prim-ministrul României, liberalul Florin Cîțu,...

O noua statie de incarcare rapida a masinilor electrice in Timis, parte din proiectul european NEXT-E

Compania E.ON Energie România a pus în funcţiune ultima...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie