Meciul dintre Poli și FC Caransebeș, disputat miercuri seara, de la ora 20:00, pe arena Dan Păltinișanu, a început bine pentru timișoreni, care au și dominat partida. Prima ocazie a gazdelor i-a aparținut lui Stavric, care, în minutul 14, din 14 metri, a șutat dar goalkeeper-ul Coca a fost la post. Carlos Eduardo nu a așteptat mult pentru a-și trece și el ocazie în con, după doar patru minute. Brazilianul a fost aproape de gol, executând pe colțul stâng o lovitură liberă de la 16 metri, lateral, dar Coca a deviat în corner. Golul a venit pe final de primă repriză, în minutul 39, când atacantul Stavric l-a învins pe Coca cu un șut din careul mare, sârbul primind pasa de la același Carlos Eduardo.
Repriza secundă a adus, imadiat după primul fluier, o mare șansă de 2-0, însă Kneeshaw a fost barat de nou-intratul în tre buturi, goalkeeper-ul Rusu. Cărășenii au avut și ei o șansă bună, dar balonul a ieșit în aut de poartă după un ”carambol” în careul timișorenilor. Stavric a mai încercat odată să marcheze, în minutul 60, însă, deși scăpat singur cu Rusu, a trimis lobat în plasa laterală. Kneeshaw a trimis apoi periculos cu capul, din șase metri, dar Rusu a respins de sub transversală. Alexandru Lazăr a ratat de puțin ținta în minutul 72, după o lovitură liberă de la 17 metri, pentru ca peste trei minute timișorenii să fie în ofensivă, când Pap a respins excelent șutul lui Lupu. Jocul s-a încheiat cu ocazia lui Popovici, cel care în minutul 90+3 a trimis în transversală după o cursă personală pe contraatac.
La gazde a debutat Ovidiu Popescu, un mijlocaș central în vârstă de numai 20 de ani, provenit de la Școala Marcel Băban Jimbolia. Fotbalistul a evoluat sezonul precedent pentru UTA. Popescu a fost dorit mai demult de Dan Alexa, însă accidentarea lui Ovidiu Petre pare a fi una extrem de serioasă, ceea ce-l va ține pe ”căpitan” departe de gazon câteva meciuri oficiale, motiv pentru care conducerea tehnică și-a îndreptat privirile către tânărul mijlocaș.
Poli Timișoara: Pap, Belu, Scutaru (min.75, Dragu), Cânu (min.76, Nanu), Bălace (min.46, Todorov), Lazăr (min.75, Keita), Poparadu (min.61, Ovidiu Popescu), Boldea (min.46, Bărbuț), Carlos Eduardo (min.61, Trandu), Kneeshaw, Stavric (min.70, Popovici).