Comitetul Executiv al FRF a fost aprobat atât programul meciurilor Ligii I cât şi programul noii competiţii ce se înfiinţează în această toamnă – Cupa Ligii.
Etapele programate la finalul săptămânii în Campionatul Naţional al Ligii I se vor disputa la fel ca şi până acum, adică pe durata a patru zile: vineri, sâmbătă, duminică şi luni, iar în ceea ce priveşte etapele intermediare, programul partidelor urmează să fie stabilit de Liga Profesionistă de Fotbal şi partenerul său media, el urmând să fie comunicat cluburilor în termenul prevăzut de regulamentele în vigoare. Vezi programarea fiecărei etape AICI.
Liga I are şi o necunoscută la acest moment, Oţelul Galaţi şi Poli Timişoara având pe rol un litigiu al cărui verdict ar putea trimite echipa lui Alexa înapoi în primul eşalon. Poli primeşte astăzi un răspuns de la Comisia Naţională pentru Soluţionarea Litigiilor, sau cel puţin aşa ar trebui, după ce alb-negrii au contestat dreptul de joc al lui Victor Astafei şi Cristian Sîrghi, urmând ca timişorenii să cîştige (sau nu) partida directă cu gălăţenii, la ”masa verde”.
Întrucât nu se cunoaşte rezultatul acestei acţiuni, Poli are programată reunirea lotului pe data de 30 iunie, după care începe din nou „asaltul” greu al promovării, în situaţia în care FRF decide că moldovenii au jucat „legal” cu cei doi fotbalişti în partida cu elevii lui Alexa.