Divizionara secundă Poli Timișoara face ”transferuri” pe bandă rulantă, dar nu este vorba doar de fotbaliști ci și de membrii staff-ului tehnic. Dacă echipa are un nou preparator fizic, iar la nivelul staff-ului tehnic, dar și administrativ, au avut loc o seride modificări, acestea nu se opresc, iar de mâine, 6 august, noul antrenor cu portarii al echipei va fi Marius Popa.
”Popică”, așa cum este el poreclit încă din vremea când apăra buturile echipei Politehnica Timișoara, în perioada 2005-2008, s-a lansat în poarta celor de la FC Bihor Oradea și promovat în fotbalul ”mare” de FC Național. După aceea, Marius a devenit unul dintre cei mai iubiți jucători ai Politehnicii Timișoara, iar prestațiile sale din poarta alb-violeților l-au trimis direct în poarta echipei naționale. Ulterior, Popa a mai apărat și pentru Internațional Curtea de Argeș, Pandurii Târgu Jiu și Universitatea Cluj.
Ca antrenor cu portarii a lucrat la Luceafărul Oradea și Oțelul Galați, Poli fiind cea de-a treia echipă unde lucrează din această postură. Actualul antrenor cu portarii, Petru Țurcaș va deveni ”secund” la echipa a doua a alb-negrilor și va coordona portarii de la grupele mici din cadrul Centrului juvenil al celor de la Poli.
Foto:acspoli.ro