O întrebare pertinentă pentru că se vede, de la o poștă, că useriștii își dau silința să fie oameni mișto! Pardon, oameni noi și faini – da, asta e asocierea de cuvinte pe care o preferă și care a devenit un adevărat ”hit” pe online.
Că nu reușesc tot timpul și când o comit, o execută grav de tot, asta e cu totul o altă poveste. Important e că useriștii chiar se străduiesc să nu dezamăgească, ceea ce nu e de blamat. Din contra!
E clar că dincolo de activitățile de PR și de hoardele de postaci, disciplinate și obișnuite cu voluntariatul, USR+ Timiș nu duce lipsă de imaginație. Absolut deloc! Dacă în campaniile electorale de la alegerile locale și parlamentare, care au avut loc anul trecut, ”oamenii noi și faini” aruncau cu soluții la orice problemă și se lăudau cu oameni capabili și pregătiți în orice domeniu de activitate, gata să intre în slujba bănățenilor, realitatea demonstrează cu totul altceva.
Cel puțin până acum, în primele 6 luni de guvernare locală, USR+ Timiș pare total dezorientat și depășit de situație. Semn că administrația e una, iar gargara cu bicarbonat, e cu totul altceva. Astăzi, USR+ Timiș, în ciuda stoicismului cu care combate orice critică, se comportă haotic, fără substanță și, mai mult decât orice, creează impresia că este o filială neguvernată.
Că nu are un lider puternic, care să imprime o direcție coerentă și clară, dincolo de poveștile și promisiunile electorale care, fie vorba între noi, sunt greu de realizat, unele chiar imposibil de implementat. Și ”oamenii noi”, propuși și investiți în funcțiile de demnitate publică, la nivel local și județean, nu fac decât să confirme tabloul descris mai sus. Plus, lipsa acută de personal calificat de care duce lipsă USR+ Timiș. Un vid care creează situații (h)ilare care scot în evidență un singur lucru: AMATORISM!
Alo, Alo!
Un prefect de pe altă planetă! Asta a primit județul Timiș când USR+ l-a nominalizat pentru această funcție pe avocatul Zoltan Nemeth. O fi Nemeth bun ca avocat, că doar nu degeaba l-a reprezentat în procese pe Sorin Răzvan Nedelcu, patronul de la ”Îngerii Galbeni”, care a terorizat o Timișoară întreagă, ani de zile, ca ulterior să sfârșească în penitenciar, cu ani grei de pușcărie pentru loviri, violențe, pedofilie, corupere de minori etc.
Dar ca prefect, cel puțin până acum, Zoltan Nemeth e din alt film. Zilele trecute, aproape monosilabic, îl felicita pe directorul de la Spitalul Județean Timișoara, Raul Pătrașcu, cu titulatura de ”doctor”, deși, că tot are studii juridice, ar fi trebuit să știe că un absolvent al UMF Timișoara, care nu are decât licență, fără examen de rezidențiat, nu este decât un medic generalist, fără drept de practică și fără cod de parafă.
Doctorii sunt doar cei care termină o specialitate și au un doctorat în medicină!!! Azi, a mai venit una, chiar și mai bună. De-a dreptul halucinantă pentru un absolvent de studii juridice și pentru un reprezentant al unui partid care visează transparentizarea și în somn, nu numai că o clamează peste tot.
Practic, activistul civic Mugur Șerdean a cerut Prefecturii Timiș, printr-o cerere la L 544/2001, privind accesul liber la informațiile de interes public, să îi ofere numele celor 38 de membri care fac parte din Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, organism care a decis să carantineze Timișoara. ”Cu deosebită considerație”, prin semnătura useristului Zoltan Nemeth, Prefectura Timiș i-a oferit lui Șerdean un tabel, în care apar funcțiile membrilor comitetului, însă a blurat numele ocupanților, pe motiv că acestea nu pot fi comunicate din cauza GDPR.
Culmea, datele cerute de Mugur Șerdean sunt publice și apar chiar pe siteul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Timiș, www.cjustm.ro. Unde mai pui că, deși numele componenților a fost blurat, funcțiile publice ale membrilor comisiei, unice în felul lor, au fost lăsate la liber. Că e foarte greu ca cineva să afle cum se numește prefectul județului Timiș sau șeful IPJ Timiș, nu? Bezna minții!
Avere, în bucăți
Alte două mari semnale publice, au venit, săptămâna trecută, tot dinspre USR+ Timiș. Primul, dinspre consilierul local Aida Szilagy care, în mod public, pe contul de Facebook, s-a plâns că presa i-a publicat declarația de avere, fără să-i ceară acceptul. Da, așa a zis! Userista Aida Szilagyi, provenită și ea din mediul privat ca toți ceilalți ”oameni noi”, nu știe că legea o obligă să își facă PUBLICĂ declarația de avere, în calitate de consilier local. Și, mai mult, că datele apărute în presă, preluate întocmai de pe site-ul Primăriei Timișoara, sunt date PUBLICE, regulile GDPR, nefiind aplicabile, în această situație.
Ulterior, la același capitol, a apărut în peisaj și vicepreședintele CJ Timiș și președinte al USR+ Timiș, Cristian Moș. Spre deosebire de colega sa de partid, Aida Szilagy, care a reușit să strângă o adevărată avere, vicele de la CJT este exact la polul opus: dator vândut la bănci și la colegii de partid!
Conform declarației de avere, anul acesta, așa cum arată scadențarul, Cristian Moș este obligat să închidă o datorie totală de 347.100 RON către 21 de useriști, care l-au creditat cu diverse sume de bani, probabil pentru cheltuieli de campanie. Plus, pe lângă, datoriile față de plutonul de useriști, Moș mai are de achitat, rate lunare, pentru credite de 1,3 milioane RON!
Rămâne de văzut cum va reuși această performanță uluitoare, dintr-un salariu de bugetar având în vedere că, în aceeași declarație de avere, Moș susține că nu are niciun leu sau euro în conturi bancare, nu are plasamente sau investiții, care să depășească cuantumul de 5000 euro, și că, tot anul trecut, soția sa, în calitate de medic veterinar, a câștigat sub 10.000 de euro.
Una peste alta, Cristian Moș este cel care, în urmă cu două luni, a isterizat Timișoara cu fake-news de proporții biblice, susținând, pe baza unui filmuleț cu niște clăbuci, care pluteau la suprafața apei, că Bega e poluată, ulterior dovedindu-se, dincolo de analize, că totul e din cauze naturale. Și același care, în urmă cu o lună, a ajuns ”vedetă națională” după ce l-a promovat și și l-a asumat, într-un consiliul la Muzeul Banatului, pe ”turnătorul” de la Securitate al Hertei Muller, câștigătoarea premiului Nobel pentru literatură iar când s-a aflat de gafa monumentală, a aruncat totul în cârca directorului din subordinea sa. Două exemple magice de bărbăție useristă!
Frițisme înduioșătoare
Poate că unul dintre cele mai mari scandaluri, care a zguduit începutul de domnie al primarului Dominic Fritz a fost demiterea directorului Colterm SA, omul pe care useristul l-a girat din toate pozițiile posibile, descriindu-l ca fiind cel puțin un Greuceanu. Până s-a aflat că ”salvarea Colterm” fusese condamnat pentru delapidarea unei societății comerciale, culmea germane, fiind sancționat pentru infracțiuni de ordin economic.
Ulterior, a căzut și licitația de 300.000 euro pentru consultanță, privind reorganizarea și restructurarea Colterm SA, în vederea ”concordatului preventiv”, soluție mult trâmbițată de Fritz, deși presa avertizase, încă de la început că operațiunea nu este de nasul Primăriei Timișoara, ci stă în pixul judecătorului sindic, lucru care s-a și confirmat, ulterior.
A venit, între timp, și nominalizarea noului city-manager al Timișoarei, bucureșteanul Matei Creiveanu care, ”în urma unui concurs pe bune”, care s-a dovedit a fi, de fapt, o selecție de dosare, a fost împuternicit să-l degreveze pe primarul Dominic Fritz de…semnătura de ordonator de credite.
Da, apropo, ar fi interesant de știut, că tot le plac useriștilor graficele, câte documente a semnat neamțul Dominic Fritz, de la începutul mandatului și până în prezent, defalcat pe luni. Poate așa aflăm și noi câte au fost autorizații de construire, câte sunt contracte de atribuire directă de lucrări/servicii, câte sunt caiete de sarcini pentru inițierea unor proiecte proprii ale administrației useriste, câte sunt caiete de sarcini pentru contractarea executanților unor proiecte proprii ale administrației Fritz, câte sunt ordine de începere a lucrărilor pentru proiecte proprii ale neamțului!?
Nu de alta, dar timișorenii trebuie să știe, că tot se vântură greaua moștenire, dacă Dominic Fritz a semnat mai mult pentru proiectele lui sau a iscălit mai mult pe proiectele fostului primar, Nicolae Robu.
Nu e musai mâine, că acum useristii sunt focusați pe combaterea panedemiei și pe susținerea Horeca. Atât de focusați încât Primăria Timișoara, așa cum spunea, chiar ieri, și fostul viceprimar liberal Dan Diaconu, ”este singurul mare proprietar care nu a renegociat chiriile”.
Doar că, în cadrul aceleași discuții, tot de ieri, userista Ana Munteanu, evident, a avut o altă opinie, în ceea ce privește ajutorul pentru Horeca: ”Mult timp nu a fost carantină în Timișoara. Majoritatea antreprenorilor s-au adaptat, fie că e vorba de comenzi online, terase…Dacă au decis să pună pe pauză, este o decizie de management intern pe care noi trebuie să o privim detașat”.
Bun, Ana Munteanu, în calitatea sa de consilier local USR+ Timiș, nu e la prima săritură de coardă. În urmă cu circa o lună, pe o logică greu de intuit, a declarat sus și tare că, wow, lunar, 40.000 de pensionari au abonamente fictive pe tramvaie, ceea ce ar fi însemnat că o altă sută de mii de pensionari, care nu beneficiază de subvenții RATT, circulă fraudulos pe mijloacele de transport în comun. Fain, nu?
Cornul abundenței
Despre senatorul USR+ Timiș, Raoul Trifan, cel dovedit de mass-media, că avea 3 CV-uri, în funcție de necesități, cu studii superioare sau fără, nu mai e cazul să vorbim. S-a făcut cunoscut, din nou, acum vreo câteva săptămâni, când a încercat să explice unei întregi națiuni românești că domnia sa citește, când spală vasele: ”Da, citesc! Dar citesc atunci când spăl sau când îmi fac de mâncare. Îmi pun casca și ascult cărți”!
Ulterior, tot mass-media a demonstrat că Raoul Trifan este un fan înrăit al fostului președinte american, Barack Obama, din moment ce se lăuda că citea aceeași carte, pe care o si asculta, și anul trecut. Greu de citit, Obama, de-ti ia un an ca sa-l parcurgi! O fi vreun Tolstoi, cine știe!
S-ar mai mira cineva dacă, spre exemplu, mâine, cei care ne conduc și ne reprezintă, ne-ar explica că, într-un Mercur retrograd, vaccinul trebuie ales în funcție de zodie? Sau dacă ar apărea vreo știre de genul că ”oamenii noi” pregătesc să deschidă un nou centru de vaccinare pe Titan, satelit natural al lui Saturn? Ori că Rodica Militaru, consilier local USR+ Timiș, cea care l-a acuzat PUBLIC pe actualul prefect Zoltan Nemeth, ca a încercat un trafic de influență asupra ei, în favoarea unui operator de salubritate, ar ajunge șefă la Poliția Locală Timișoara? Nu. Din contra! Speranța moare ultima…