Flămânzii sub acoperire! Doi foști candidați la primărie ai USR Timiș și șefa de cabinet a prefectului Zoltan Nemeth, implicați în flagrantul eșuat de la Hotel Del Corso

- Advertisement -
Acum, e foarte clar de ce Ana Munteanu a refuzat să deconspire identitățile colegilor cu care s-a sfătuit, înainte de descinderea de la Hotel Del Corso din Timișoara. Și de ce consilierul local nu a suflat nicio vorbă, nici măcar despre numele figuranților care au participat la flagrantul eșuat din domeniul HoReCa.

Tot ce a avut de spus Ana Munteanu, atât într-o postare pe Facebook cât și în filmulețul, aruncat în presă de către ”minunații” săi colegi din USR+ Timiș, a fost că, în acțiunea de la Hotel Del Corso, nu a făcut nimic de capul ei, ”singurică, singurică”, lăsând să se înțeleagă, fără echivoc, că despre încercarea de flagrant știau, încă din faza incipientă, ”mai mulți colegi”.

Oameni cu care s-a consultat și, culmea, au și încurajat-o în demersurile sale! După care, datorită scandalului și a eșecului lamentabil din industria ospitalității, ”colegii” au lăsat-o să se descurce singură. Este cât se poate de clar, acum, că userista Ana Munteanu a spus, încă de la bun început, adevărul. Și anume că descinderea de la Hotel Del Corso a fost o acțiune de partid, menită să puncteze, strict, doar la capitolul de imagine al USR+ Timiș!

Că efectul descinderii de la Hotel Del Corso nu a fost deloc cel scontat, asta e cu totul o altă poveste. Cert e că, după circul mediatic, care nu a făcut decât să puncteze abuzurile useriste și metodele cripto-comuniste de capcanare, Ana Munteanu a fost sancționată, în două rânduri: 1 an suspendare din USR+ și 2 luni fără indemnizație de consilier local. Adică, o frecție la picior de lemn, pentru că, în ciuda acțiunii mizerabile, Ana Munteanu a rămas în funcția de consilier local.

Și, probabil, nu va putea fi nici mișcată din funcția publică, acum și pururea, în vecii vecilor, amin! În primul rând, datorită trecutului său, acela de coordonator la ”Verde pentru Biciclete”, brand timișorean care aparține Fundației Bega, organizație neguvernamentală aflată în portofoliul fraților Marius și Emil Cristescu. Și, atâta timp cât, la conducerea USR+ Timiș, chiar și interimar, rămâne Cristian Moș, unul dintre cei mai fanatici susținători ai săi!

Apele se umflă

Evident că jocul acesta de picioare, făcut de USR+ Timiș, sub bagheta magică a lui Cristian Moș, doar pentru a mai lua presiunea de pe partid și de a găsi un singur (pseudo)țap ispășitor, pe care doar să-l mângâie cu o decizie, care n-are niciun efect, a lăsat urme în filială. Au curs demisiile, cea mai răsunătoare fiind a Corinei Petre care a și specificat, în mod public, că nu mai are nimic în comun cu oamenii care conduc acum USR (cu câteva mici excepții) nici ca viziune, nici ca sistem de valori, nici ca principii sau norme. ”Episodul Ana Munteanu a umplut paharul”, a notat Petre.

În aceeași notă, în urmă cu două zile, pe un grup al USR+ Timiș, a mai apărut o problemă. Una sinistră, punctată de un alt membru de partid: „Am aflat cu stupoare că unii din figuranții care au participat la flagrantul consilierului local Ana Munteanu au fost chiar membrii din Biroului Județean USR Timiș. Nu doar atât, dar ei au și participat ulterior la judecarea sesizării inițiate de noi pe evenimentele petrecute după descindere”. Incredibil!

Cu alte cuvinte, printre cei 4 fomiști sub acoperire, băgați la înaintare de către consilierul local Ana Munteanu, în incinta Hotel Del Corso, ca să organizeze flagrantul cu Jandarmeria Română, au fost și membri de conducere din forurile USR+ Timiș. Mirobolant. Sublim, de-a dreptul. Grup organizat, în toată splendoarea!

Un alt membru USR+ Timiș, în același context, plusează și se întreabă: ”Câtă încredere mai pot avea membrii simpli în aleșii lor din Biroul Județean în acest moment, dacă aceștia au luat parte la acțiuni nestatutare, care au dăunat imaginii USR și mai apoi s-a încercat să se acopere fapta. Considerăm că BJ este compromis și nu este în măsură să ne decidă sesizarea, drept pentru care ne-am adresat Biroului Național”.

Ușor cu pianul

Pe grup, reacția președintelui de filială nu a întârziat să apară. Cristian Moș le-a transmis contestatarilor că nu sunt bune astfel de poziții, motivând că „astfel de postări vor face inevitabil deliciul presei și al oponenților politici”. Dincolo de delicii și oponenți, Moș explică membrilor și următoarele: ”Termenul statutar pentru redactarea motivării sancționării pârâtei este de 30 de zile calendaristice. BJ Timiș va pune la dispoziția petenților motivarea cât de curând posibil. Nu toți membrii BJ Timiș au participat la votul din care a rezultat sancțiunea dispusă. Votul a fost statutar și în cvorum. Încurajăm utilizarea căilor statutare și a dialogului direct, metode care au o probabilitate mult mai mică de a genera daune pentru organizație”.

Ce se înțelege de aici? Păi, în primul rând faptul că, deși Cristian Moș are o vădită problemă de încredere internă, care i se datorează în exclusivitate, useristul inventează doi dușmani de clasă, ca să iasă din corzi: presa și opoziția. În fapt, voalat, Moș le transmite contestatarilor, să nu mai facă valuri că…”dușmanul ascultă”. O inepție! Cu atât mai mult cu cât vina pentru acțiunea și regia din speța Anei Munteanu e cu totul în altă parte! La USR+ Timiș!

Și nu e prima dată când Moș dă vina pe presă! În comunicatul în care a fost anunțată sancționarea consilierului local, președintele USR+ Timiș a înfierat „știrile false fabricate și promovate în jurul acestui subiect (…) Știrile false sunt un flagel al lumii moderne, iar el trebuie combătut în toate formele sale”. Bun, frumos ar fi fost și dacă Moș, în același registru, s-ar fi arătat cu degetul, în oglindă, pe tema fake-news-ului pe care l-a promovat cu atâta dezinvoltură și pentru care, nici în zi de azi, nu a revenit cu clarificări: poluarea Begăi!

Hora unirii

De departe, cel mai interesant lucru în luarea de poziție a lui Cristian Moș, care nu e altceva decât o încercare de a pune, din nou, batista pe țambal, este faptul că acesta NU a negat informația conform căreia printre flămânzii de la Hotel Del Corso se aflau și persoane care fac parte din Biroul Județean al USR + Timiș! Și nici nu a confirmat-o pentru că ar fi dat extrem de prost la electorat și simpatizanți ca să afle că, printre cei care au judecat-o pe Ana Munteanu, sunt și cei care au asistat-o în teren, la momentul descinderii, în locația HoReCa. Curat obiectivism!

Mai mult, reporterii voceatimișului.ro au descoperit că doi dintre cei 4 figuranți, pe care i-a coordonat Ana Munteanu, sunt Marius Viciriuc, președinte și fost candidat al USR Timiș pentru Primăria Becicherecu Mic și Laurențiu Marian, vicepreședinte și ex-candidat la Primăria Fibiș din partea partidului lui Dan Barna. Da, ambii cu statut în BJ al USR+ Timiș!

Mai mult decât atât, așa cum rezultă din raportul preliminar al corpului de control al MAI, care a făcut deplasarea la Timișoara acum câteva zile, rezultă clar că șefa de cabinet a prefectului userist Zoltan Nemeth, fostă recepționistă la o celebră clinică de înfrumusețare din Timișoara, Răzvana Popa, s-a aflat în duba Jandarmeriei, în momentul descinderii de la Hotel Del Corso. ”Se vede clar din filmările perimetrale că, înainte de intrarea în hotel, a fost o mini ședință de lucru, chiar în fața imobilului. Se observă toți participanții. În hotel, de pe alte camere de supraveghere, se vede limpede cine e conducătorul desantului, dirijorul acțiunii – Ana Munteanu”, spun surse din anchetă!

Aceleași surse susțin că, înainte cu o zi de descindere, Răzvana Popa a venit la Hotel Del Corso, adusă de șoferul prefectului, Jean Dumitrașcu, care a condus mașina de serviciu a instituției: ”Doamna a venit ca să facă rezervare pentru un număr de 4 persoane care urmau să sosească a doua zi. Nu există niciun apel la 112 prin care cineva să fi cerut ajutorul Jandarmeriei. Deci, totul a fost făcut direct, instituțional, pe relații de subordonare administrativă. Tuturor participanților la eveniment li s-au luat note explicative. Inclusiv doamna Popa a fost rugată să explice prezența ei în duba Jandarmeriei și rolul pe care l-a avut în această poveste. Și Jandarmeria a explicat toată situația. Opinăm că mâine raportul va fi făcut public.”.

Așadar, dincolo de declarațiile publice, prefectul de Timiș, Zoltan Nemeth trebuie să explice, la modul cel mai serios, toată această chestiune de ”grup organizat” userist. Și, mai mult decât orice, dacă a ordonat șoferului să exercite atribuțiuni de taximetrie cu mașina instituției pentru o chestiune strict legată de filme de acțiune și orgolii de partid!? Sau cum a ajuns șefa sa de cabinet să confunde duba Jandarmeriei cu un mijloc de transport în comun!? Pe spatele cui, pe numele cui?

Că după aceea o să-i cerem lui Zoltan Nemeth și lămuriri de la o altă descindere în forță, tot în grup organizat userist, doar că la un teren de fotbal acoperit (tip balon). Și o să-i explicăm înaltului demnitar al statului român de ce și acel flagrant a eșuat. Cu atât mai mult rațiunea pentru care, în timpul hold-up-ului, a intervenit o întrerupere inopinată de electricitate…

2 COMENTARII

  1. Usr Timis controlat de fratii Cristescu care au distrus si acaparat majoritata fabricilor ramase de la comunisti.
    Una cate una au ajuns pe mana lor.
    Acum au pe mana Timisoara si Dumbravita prin usr istii ce le conduc.

  2. Jocurile unor politicieni care nu vor decat bani si putere.
    Si ce promisiuni faceau inainte de alegeri.
    Ana ca Zapada cu ai ei pitici a plecat la vanatoare!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie