AcasăStiriTragedie greacă! DNA Timișoara nu a găsit TOMBERONUL, evaporat din inventarul SC...

Tragedie greacă! DNA Timișoara nu a găsit TOMBERONUL, evaporat din inventarul SC Piețe SA, în cadrul perchezițiilor domiciliare de la ”fugarul” Ioan Nasleu

E foarte bine că instituțiile statului își fac datoria! Chiar și pe repede-înainte! Măcar așa, odiseea fostului consilier personal al primarului Nicolae Robu și fost șef al SC Piețe SA, Ioan Nasleu, nu se va lungi la nesfârșit. Ori e albă ori e neagră!

Indiferent de culoare, Ioan Nasleu, absolvent de teologie și ex-ofițer de informații al SRI Timiș, tot va rămâne, în mod cert, cel puțin cu două mărci înregistrate pe numele său: prieten al interlopilor și cărător de trolere. Parcă mai contează!

Ieri, fostul șef de la SC Piețe SA, unul dintre cei mai mari contestatari ai primarului Dominic Fritz, a avut parte de un nou episod monden. Nu, nu a mai fost adus cu duba de la București la Timișoara și nici nu a mai fost acuzat de vreo altă infracțiune de șantaj. Spectacolul acela, coordonat de IPJ Timiș, s-a terminat cu un Nasleu în libertate, pus sub control judiciar pentru 60 de zile.

De această dată, fostul ofițer de informații a fost căutat acasă de procurorii DNA Timișoara, în frunte cu șeful secției județene, Lucian Dolcu, ca urmare a unei reclamații depuse, în urmă cu câteva luni, de un fost angajat al SC Piețe SA, Marius Ștefoni, care a intrat în conflict deschis cu fostul său angajator, imediat după ce a fost pus pe liber.

Și Marius Ștefoni nu a fost dat afară de la SC Piețe SA că a muncit prea mult sau că așa a vrut bicepsul lui Ioan Nasleu care, fie vorba între noi, e și cel care l-a și angajat la societatea municipalității, aducându-l la Timișoara, tocmai din comuna Obreja (Caraș-Severin), localitatea natală a ambilor subiecți.

Nu, pe numele lui Ștefoni au fost depuse, imediat după desfacerea contractului său de muncă, o serie de reclamații de către SC Piețe SA, unele vizând acuzații de luare de mită iar altele de abuz în serviciu sau trafic de influență. Ca să fie clar și cine e Marius Ștefoni și care ar putea fi motivația denunțului acestuia de la DNA Timișoara!

Procurorii, în acțiune

Angajații DNA Timișoara, însoțiți de polițiști de la DGA, au bătut la ușa lui Ioan Nasleu, ieri, de dimineață. De fapt, au fost după percheziții: una la domiciliul fostului ofițer de informații, la un imobil din zona Urseni, iar cea de-a doua, la casa părintească a familiei, situată în comuna Obreja.

Mai exact, la ”fabrica de răchie” a acestuia, denumită ”căzănăria obrejană”. Ambele în baza unui mandat de percheziție domiciliară, la acuzațiile aduse de Marius Ștefoni, fostului său angajator, Ioan Nasleu, de abuz în serviciu și luare de mită.

Ce căutau procurorii DNA Timișoara, rezultă clar din documentul magistraților: un cântar, un cazan de țuică, țevi de cupru folosite la montarea cazanului si un tomberon, care ar fi dispărut din inventarul SC Piețe SA Timișoara. Da, nu e nicio glumă! Așa scrie în mandatul de percheziție domiciliară! Din păcate sau din fericire, depinde din ce unghi privești lucrurile, cercetările nu au avut niciun rezultat. Absolut niciunul! În afară de faptul că informația, vizând perchezițiile domiciliare la Ioan Nasleu, a fost ”scăpată” în mass-media, pe surse, procurorii s-au întors fără pradă și fără un subiect încătușat. De fapt, magistrații s-au întors cu ceva: cu o factură pentru cazanul de țuică, emisă pe numele percheziționatului de către o societate timișoreană, care datează din 23 aprilie 2020, în sumă de 8.500 RON. Și, cel puțin nici după finalizarea perchezițiilor și nici până în acest moment, procurorii DNA Timișoara nu i-au adus lui Ioan Nasleu nicio acuzație, dosarul rămânând deschis, semn că cercetările continua, până la conturarea vreunei soluții judiciare.

În stand-by

Până la urmă, tot răul spre bine pentru că avocatul Camelia Țăranu, apărătorul ales al fostului șef al SC Piețe SA, vede și luminița de la capătul tunelului:

“Perchezițiile s-au derulat într-un mod mai mult decât civilizat. Polițiștii au căutat bunurile, indicate în denunțul depus la DNA Timișoara de fostul angajat al societății, Marius Ștefoni. În urma verificărilor, la Obreja, s-a descoperit cazanul de țuică, indicat de denunțător, însă aici vorbim despre un bun propriu, achiziționat în mod legal, pentru care clientul meu a prezentat, imediat, factura. În rest, cântar, tomberon, țevi de cupru și alte obiecte, pe care oamenii legii le-au căutat, acasă la clientul meu, și care ar fi dispărut din inventarul piețelor, după cum afirmă denunțătorul, nu s-au găsit. E normal și firesc că DNA-ul a făcut percheziții. Până la urmă au apărut materiale de presă în spațiul public care conturau o serie de presupuse infracțiuni. Ar fi bine ca procurorii să se miște la fel de repede în toate situațiile. Și noi am depus o plângere împotriva lui Marius Ștefoni în care am menționat, cu nume si prenume, piețarii care recunosc că acesta le-a cerut bani și se lăuda că este vărul directorului. Momentan, mai așteptăm. În schimb, aberațiile acestui individ, care a făcut un denunț din răzbunare, sunt verificate imediat de procurorii anticorupție. E bine că s-a terminat și oamenii pot să-și tragă singuri concluziile”.

Așadar, din nou cu un Ioan Nasleu în libertate, avocatul Camelia Țăranu are încredere deplină că întreaga ”magie” a acuzațiilor, aduse împotriva clientului său, se va risipi, încetul cu încetul, astfel încât viața cotidiană a fostului ofițer de informații să reintre în normalitate. ”Până atunci, toată lumea e în dispozitiv”, a conchis apărătorul lui Ioan Nasleu.

Vocea Timișului va susține permanent adevărul mai presus de putere, viitorul mai presus de trecut, cinstea mai presus de confortul financiar, știrea mai presus de editorial și capacitatea de decizie mai presus de diplomația compromisului. Vă invităm să ne sprijiniți prin donații folosind PayPal.
Other Amount:
Introdu adresa de e-mail:
Avatar of Radu Constantin
Radu Constantinhttp://www.voceatimisului.ro
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

Articole asemănătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Articole recente

Comentarii recente